luni, 14 octombrie 2019

Localitatea Valea Mare și-a sărbătorit hramul bisericii


Luni, 14 octombrie 2019, localitatea Valea Mare și-a sărbătorit hramul localității și a bisericii, fiind ziua începută cu Sfânta Liturghie la biserica în construcție Acoperemântul Maicii Domnului.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, slujba a fost oficiată de către preotul Vadim COROSTINSCHI, parohul bisericii, împreună cu preotul Marcel Dodu și preotul Gheorghe VACARAȘ, parohul bisericii din Buzduganii de jos, corul fiind dirijat de preoteasa Vera VACARAȘ, care a bucurat auzul cu frumoasele cântări bisericești.

După Sfânta Liturghie, preoții împreună cu credincioșii au înconjurat biserica cântând și slăvind pe Dumnezeu, după care a urmat un Te Deum cu sfințirea icoanelor noi amenajate în biserică, dar și a altor articole de uz bisericesc, aduse de enoriași pentru înfrumusețarea sfântului locaș.

După cuvântul de învățătură, preotul Vadim a mulțumit celor ce susțin și ajută la ridicarea și înfrumusețarea bisericii, după care cu un cuvânt de felicitare către cei prezenți a fost dna Galina VARVARIUC, primarul comunei, care împreună cu Iurie VRABIE, ctitorii ai bisericii, au primit Diplomă de ctitorie din partea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, iar cei care sprijină biserica au primit Diplome de Ctitorie din partea  preotului paroh.

Toți participanții la slujba divină au primit iconițe cu Acoperemântul Maicii Domnului.

sursa: http://biserica-valeamare.blogspot.com





































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu